Menire eșuată

„Oameni buni, oameni buni!” striga Toma Arc către această societate blazată. Cel care dorea atât de mult să fie auzit, rămânea neglijat. Locuitorii îl considerau extrem de ciudat, sau mai bine zis smintit. Unii se opreau, se mirau de vocea lui, apoi continuau drumul cu gândul că omul are un microfon ascuns.

Într-adevar, Toma Arc avea o voce atât de puternică, încât se auzea de dincolo de oraș. El a fost înzestrat cu acest dar pentru a-și împlini misiunea pe pământ: cea de a transmite societății un mesaj de alarmă.

Acum i-a venit timpul.

În fiecare zi era văzut și auzit în localitate cu aceeași privire neliniștitoare și cu acel strigăt către nepăsători: Oameni buni! Oameni buni! Vă rog oameni buni!” dar cine îl băgă în seamă ? Cui îi pasă de strigătul lui?

– Oameni buni! Ceea ce vreau să vă transmit este cuvântul lui Dumnezeu și va schimba lumea .

Cu cât striga mai mult cu atât îi venea sfîrșitul, cu cât mai repede va fi auzit va scăpa de moarte. Pricina este înspăimântătoare.  De fiecare dată când glasul lui răsuna ca un clopot, îi creștea gâtul. Astfel peste un timp a fost văzut cu gâtul mare.  Toți au rămas îngroziți de lungimea lui cât un arc.

– Săracul de el, spuneau locuitorii, de nebun ce e i-a crescut gâtul.

Atât de răi, aroganți, indiferenți, nimeni nu i-a acordat atenția ca să-l asculte și nu au avut curiozitatea de a cunoaște ceea ce voia el să spună. Parcă îi grăbea cineva, îi întorcea pe toți cu spatele.

Alesul cu gât mare  a mai fost văzut de câteva ori în centru orașului, singuratic, dezamăgit, cu ochi în pământ și cu mâinele în buzunări.

Apoi și-a dat sufletul.

 A fost o moarte grăbită.  Nu știm dacă cunoaște cineva  ce mesaj de alarmă a vrut să transmită tânărul.

Autor: Angela Covalciuc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.